Gânduri de final de an

Gânduri de final de an
13 December, 2021
Dragii noștri prieteni,

Ne pregătim să mutăm anul 2021, în integralitatea lui, în sertarul cu amintiri. Amintiri ce vor îmbogăți experiența și înțelepciunea pe care le strângem fiecare și împreună, ceea ce înseamnă fundația a mai mult decât existenței noastre materiale, fundație pe care să poată construi ușor, în armonie și cooperare, mereu tinerii, copiii noștri.

Ei bine, povestea Obor21 este despre cooperare, despre bunătate și familie, despre întoarcerea la fundamente, la esențial, acolo unde în realitate iubirea și adevărul sunt liniștite, adânci și se reflectă limpede în suflete, netulburate de trăiri superficiale, de zgomotul vieții agitate stârnit, tot de noi, în marile orașe. De aceea, când intersectăm spiritualitatea sfârșitului de an cu universul bunătăților autentice, de pe pământ, din satele românești, realizăm cât de ușor putem face un pic de efort pentru ca, gătind în familie, să aducem gustul și mirosul sărbătorilor din totdeauna, să coacem la foc mic viitoare noi povestiri, clipe frumoase numai ale noastre.

Gustul cărnii de la țară este unic! Dacă vorbim de mese și bucate gustoase, este nevoie de o minimă pregătire, de anticipare a ceea ce vrem să fie. Cum ultima livrare din acest an va fi în 23 decembrie și prima de anul viitor pe 13/14 ianuarie, urmează să ne hotărâm câte mese organizăm, câți și cine sunt dragii noștri invitați și ce anume vom găti. Evident, reperele obligatorii cum ar fi salata boeuf, borșul de văcuță sau, pentru pasionați, ciorba de burtă, cârnații, sarmalele, diverse fripturi rapide și de efect - pot reprezenta alegeri consistente, cu siguranță abia așteptate.  Poate adăugăm șnițele pentru copiii mofturoși (pot fi făcute și pe loc, din pulpă fricandou, nucă sau chilotă).

Acum, că am acoperit sărbătorile mari, să gândim o strategie de supraviețuire după excesul de porc. Am propune să începem „dezporcuirea” cu supa sau ciorba de vițel în orice variantă (cu borș, cu roșii, cu zeamă de varză). Cu un țoi de pălincă înghețată, cu mămăligă și ardei iute, este fabuloasă! Poate un rasol (osso bucco) sau piept cu os, fiert cu legume și uns cu hrean. Sau coastele fragede de se topesc în gură după 5 ore la 140 de grade la cuptor. Cu un pahar bun de vin roșu sec…

În fine, variante sunt multe. Important este să fim sănătoși, să ne avem aproape și să ne bucurăm de ele. Bucățile tale preferate sunt pregătite pentru rezervare, mult mai atrăgătoare cât timp reducerile de sezon îți zâmbesc direct pe www.obor21.ro sau, pentru abonați, descrise în amănunt prin intermediul Newsletter-ului.

Sărbători fericite și să auzim numai de bine în noul an!



Adaugă Comentariu

Trebuie să te loghezi pentru a adăuga un comentariu. Dacă nu ai cont, îți poți crea unul pentru tine. Înregistrarea este gratuită!